Până nu faci foc ’nainte,
Fum nu se ridică.
N-ar fi vorbă, dacă n-ar fi
Cel ce-i place a bârfi.
Pentru-o faptă cât de mica,
Totdeauna se oftică.

Dar când undeva se vede
Fumu-ncet cum suie,
Și imaginea ți-o strică
O scânteie cât de mica,
Trebuie să fie,
Undeva, un foc pe glie.

În copacul fără roade
Nimeni nu aruncă pietre.
Nu te clevetește nimeni,
Ascunzându-te-ntre oameni.
Dar de ieși din mulțime,
Nu te vor vorbi de bine.

Când viața ta-i aleasă
Și de roade bune-i plină,
Nu mai poți sta la o parte,
Să te-aștepți că nu-s departe,
Dacă trăiești în lumină,
Ca bârfelile să vină.

Când te-ar arde-o ciorbă bună,
N-ai fi-atât de supărat.
Rău îți pare când te râde
Cel ce nu-i cum se pretinde.
Cel mai de râs om din sat
Se grăbește la judecat.

De la copacul cel căzut
Și o babă ia surcele,
Care-i șchioapă și n-aude.
Chiar și cel mai prost te râde
Atunci când ești la zile grele,
La cele mai de jos nivele.

O scânteie mică arde
Chiar și-o arie de paie
Când se-ntinde vijelia.
Dar o vorbă rea adesea
Pune casei vâlvătaie
Și-auzi vorbe rele-o droaie.

La nevoie-i bună
Chiar și-o sculă rea,
Ori cât de slabă ar fi
Dar fără ea te-ai chinui.
Mult mai rău e fără ea
Pentru-a face-o muncă grea.

Să nu bârfești pe nimeni,
Nicicând în niciun fel!
Scriptura nu-ți dă voie
Și poate o să ai nevoie
Cândva să mergi la el
Și-ar însemna să fii mișel.

E ușor când ești pe mal,
Stând comod pe locul tău,
Să-l bârfești pe cel din val,
Că nu-i marinarul ideal.
Dar de-ai fi tu-n locul său,
N-ar fi oare și mai rău?

Nu râde de-un nenorocit,
Că soarta-i schimbătoare.
Nu ești ajuns încă în rai.
Mâine, poate tu-ai să dai
De-o groapă și mai mare.
Și ce vei face oare?

Fugi de casa unde nimeni
Nu-i cu inima curată
Așa cum te așteptai.
Nu sta unde este numai
Duh aprins de ceartă
Și-unde nimenea nu iartă.

Și să nu rămâi acolo
Unde se bârfește,
Unde se judecă strâmb.
Dormi mai bine-n câmp,
De casa asta te ferește.
Tu cu cei buni te unește.
Amin.
(Vineri, 29 ianuarie 2021)